Invierea

Vreau sa scriu aici tot ce'mi trece prin minte. Nimic. Asta-mi trece prin cap, minte si fiinta. Ma simt undeva intre tot si nimic, ca si cum as mai avea un pas pana la prapastie si unul pana la varf. De obicei, simt ca sunt pe punctul de a ma afunda. Ai mei sunt ancorele care ma trag in jos. Si nu e vorba de firea mea artistica care nu se poate exprima alaturi de ei sau de inteligenta mea, victima a conservatorismului. Pur si simplu, fiecare moment cu ei ma face sa ma simt mai prost, atat mental cat si fizic. Fie ca vad un film bun, citesc un articol inspirat sau o carte exceptionala, ma simt daramat daca o fac impreuna cu ei. Nu spun ca n'au si influente pozitive, sunt sigur ca asta e intentia lor. Dar si ei sunt prea incuiati ca sa le pot spune in fata sa ma lase in pace(poate nu's nici eu inca pregatit sa zic asta).
Cat am scris asta, a venit sa'mi zica sa stau cu el. I'am spus ca nu mi'e foame si oricum nu mananc la ora 21:00. A insistat sa vin sa ma uit la el cat mananca. Nu pricep. Sunt eu limitat?
Nici nu stiu cine mai citeste chestiile astea, eu sigur nu o fac. Doar imi asez mainile atat de obisnuite cu tastatura si le las sa'si faca de cap. Uneori mai revin cu o corectura, dar nu stiu de ce o fac sau pentru cine. Acum scriu doar ca sa'mi scot prostiile din cap. "Scriu ca sa ma descarc" scriam undeva la inceputul blogului. Ce vrajeala ieftina. N'am putut niciodata sa ma descarc si sunt sigur ca niciodata nu o sa pot. Pot sa aman, sa uit, sa ignor o vreme, dar niciodata sa uit, sa renunt, sa abandonez ceva.
Din fericire, mai sunt unde de speranta. Pentru mine, sa stiu ca reprezint ceva pentru cineva (afara din sfera clasica a parintilor) e inaltator. Ma linisteste si ma face sa incerc sa dau tot ce'i mai bun din mine. Garantez ca daca nu era ea, eu nu scriam acum cuvintele astea. Sunt sigur ca intr-un fel sau altul, ce scriu acum o sa-mi fie de folos. Fie prin uzura tastaturii ce o sa ma oblige sa cumpar eventual una noua, futurista sau prin punerea in ordine a gandurilor.
Incerc sa fiu eu, dar simt ca totul mi-e impotriva. Vremea, persoanele din jur, pana si propria casa. Simt ca ma pierd incet intr-o alta persoana, pe care n-o cunosc.
Daca as spune ca sunt fericit acum, ati zice ca sunt nebun. Dupa atatea lamentari, zice ca e fericit? Sa stiti ca da. In momentul asta sunt autentic fericit. Nu fericirea in stilul visului american, ci fericirea in stilul meu, simplu si concret. Sunt fericit pentru ca zambesc.